După cum informează prof. dr. Veronica Hagi, elevii Școlii Gimnaziale Nr. 30 „Gheorghe Țițeica” din Constanța au fost angrenați în diferite activități pentru stimularea motivației de a citi de la vârstele cele mai fragede. Inițiatoarea activităților, bibliotecara instituției, Anca Moșoiu mărturisește: „A devenit, din păcate, din ce în ce mai greu să îi atragem pe copii în lumea cărților, noile tehnologii oferindu-le un univers virtual la care au acces ușor și care le oferă satisfacții de reușită imediată. Nu ne-am putea numi educatori dacă, însă, am abandona această luptă. Este esențial pentru o educație trainică și de viitor ca elevii să deprindă gustul lecturii de mici”.
Anul acesta, dumneaei le-a propus elevilor claselor a II-a F și a III-a C, coordonate de prof. înv. primar Nicoleta Zamfir și Daniela Machedon o vânătoare de comori literare. Copiii s-au prins în jocul propus și au descoperit cărți care le-au stârnit curiozitatea și pe care au fost invitați să le citească în continuare. Elevii clasei a VII-a C, alături de prof. diriginte Marinela Koseoglu, au navigat într-o altfel de lume, aceea a câtorva capodopere literare române și universale. Elevii clasei a VII-a E, coordonați de prof.dr. Veronica Hagi, și-au citit propriile creații literare, cochetând astfel cu ideea de a fi tineri scriitori și de a lua pulsul publicului celui mai exigent: propriii colegi. Ei au prezentat creații în versuri, texte narative, eseuri. Pentru fiecare clasă participantă la eveniment, bibliotecara Anca Moșoiu a pregătit, de asemenea, o scurtă prezentare a celor două personalități române asociate Zilei Naționale a Lecturii.